Finanțatorul stelist Gigi Becali s-a revoltat în direct la sport.ro pe legea finanțelor din România, care cere TVA la transferurile de jucători, dar pe urmă o înapoiază clubului plătitor.
"Singura țară din Europa care cere TVA la transferurile de jucători este România. Probleme au existat și cu italienii la transferul lui Dică. Dar ei au vorbit cu cei de la Lazio, care au avut aceeași problemă când l-au luat pe Radu Ștefan și le-au explicat cum se face. Englezii nu știu situația. Trebuie să plătească TVA 800 de mii statului român și 4 milioane pentru jucător. Legea e idioată. Ce rost mai are să ceri 800 de mii TVA, ca să îi dai înapoi englezilor. Varujan Vosganian ăsta de la finanțe e un dobitoc", a declarat furios Gigi Becali.
Latifundiarul a anunțat că englezii își vor anunța deczia în cazul Goian luni, dar ar putea fi prea târziu pentru ei: "Luni când vor da răspunsu e posibil să nu mai acceptăm noi, pentru că am mai primit și alte oferte de la alte echipe"
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER